Chiftelute in sos de ciuperci

08.07.2013 19:16

 

Incrediente:

Chiftele:

400 g carne tocata (vita+porc)

1 galbenus ou

1 felie de paine

50 ml lapte

un varf lingurita chilli

sare, piper, patrunjel

 

Sosul:

1 ceapa

1/2 ardei gras

200 g ciuperci

80 ml vin alb

500 ml supa de pui

4-5 linguri bulion

100 g smantana

sare, boia dulce boia iute, piper,rozmarin, patrunjel

 

Mod de preparare:

 

Amestecam carnea tocata cu galbenusul de ou, painea fara coaja inmuiata in lapte, putin patrunjel tocat, sare, piper si chilli.

 

Din aceasta compozitie formam chiftelute mici pe care le vom pune la prajit intr-o tigaie. Le rumenim pe ambele parti dupa care le scoatem pe un servet de hartie.

 

 

Intr-o tigaie punem 4-5 linguri de ulei. Putem pastra si din uleiul de la chiftele. Adaugam ceapa si ardeiul tocate foarte marunt, le calim cateva minute dupa care adaugam si ciupercile taiate felii. Lasam la calit inca 5-6 minute dupa care stingem cu vin si fierbem inca 5 minute.

 

 

Adaugam bulionul de rosii si condimentele (dupa gust), amestecam bine dupa care turnam si supa de pui. Fierbem timp de 10 min, adaugam chiftelutele si lasam la fiert inca 30 de minute cu capacul pus. Separat punem peste smantana 3-4 linguri din sos si o adaugam in tigaie impreuna cu patrunjelul. Mai lasam pe foc aproximativ 5 minute.

 

 

 

Pofta buna!

 

 

 

—————

Înapoi


Subiect: Chiftelute in sos de ciuperci

Niciun comentariu găsit.