
Negresa cu mascarpone si glazura de ciocolata
29.11.2013 22:45Incrediente blat:
375 g unt
150 g ciocolata Kandia 80%
300 g zahar
75 g cacao neagra
225 g mascarpone
4 oua mari (eu am folosit 5 pt ca erau micute)
225 g faina
1 praf sare
Incrediente crema:
525 g mascarpone la temperatura camerei
150 g zahar vanilat
2 plicuri gelatina
Incrediente glazura:
300 g ciocolata amaruie (Poiana)
150 ml frisca lichida
75 g unt
Mod de preparare:
Blat
In prima faza alegem tava. Tava mea a avut 24/35 cm. Ar fi de preferat sa fie cu maginile detasabile insa daca nu aveti nu este problema, nici eu nu am avut asa ca va voi arata mai jos cum procedam. Tapetam tava cu hartie de copt si incingem cuptorul.
Ciocolata o maruntim si o punem alaturi de unt la bain-marie. Asteptam sa se topeasca dupa care amestecam cu zahar si cacao. Adaugam mascarpone, oua si faina cernuta neaparat.
Turnam compozitia in tava, nivelam si dam la cuptor la foc potrivit timp de 40 de minute.
Dupa ce s-a copt scoatem blatul din cuptor, lasam sa se raceasca dupa care il scoatem din tava. Curatam tava si o tapetam cu hartie alimentara transparenta. Punem blatul la loc in tava.
Crema
In prima faza ne ocupam de gelatina. O punem la inmuiat conform instructiunilor de pe pachet.
Amestecam cu mixerul mascarponele cu zaharul pudra pana ce acesta se dizolva. Topim gelatina la bain-marie dupa care o adaugam in compozitie.
Turnam crema peste blat, nivelam si dam la rece pentru aproximativ 2 ore in functie de cat de repede se intareste.
Glazura
Maruntim ciocolata sau o dam prin razatoare. Punem pe foc frisca lichida si untul, lasam sa se topeasca untul dupa care turnam compozitia fierbinte peste ciocolata.
Turnam glazura peste crema de mascarpone, nivelam si dam la rece. De preferat este sa o lasati peste noapte. Eu nu am mai avut rabdare si din pacate cand am taiat-o am "murdarit" putin cu ciocolata partea alba, pentru ca nu era inchegata complet.
Reteta este preluata de la Teo. Multumesc!
Sa aveti pofta!
—————
Subiect: Negresa cu mascarpone si glazura de ciocolata
Niciun comentariu găsit.